Festivalul Toamnei de la Cârcea este o iniţiativă a Primăriei şi Consiliului Local Cârcea, organizată anual în parteneriat cu Palatul Copiilor Craiova la începutul lunii septembrie, prima ediție având loc în anul 2017.
Festivalului Toamnei ce cuprinde Parada Portului Popular, Dansuri Populare și Tradiții Culinare Românești, este o manifestare cultural-artistică, o adevărată sărbătoare pentru localnici, dar nu numai, având ca participanți ansambluri foclorice naționale și internaționale.
Primari şi reprezentanți din comunele învecinate prezintă în cadrul festivalului produse tradiționale la standuri special amenajate, toți participanții fiind invitați să guste bunătățile. Printre delicatesele pe care le întâlnim la fiecare ediție se numără pomana porcului, pâine în țăst, saramură de pui sau peşte, varza cu costiță, cartofii țărăneşti, iahnie de fasole, roşiile scăzute, turtițele olteneşti, plăcinta cu brânză şi stafide, drobul de miel, sarmalele cu afumătură şi tochitura de vânat.